Pe măsură ce noua generație începe să investească tot mai mult în piața imobiliară de locuințe, aspectul caselor și al clădirilor rezidențiale se schimbă tot mai mult.
Stilurile tradiționale, masive și pe alocuri opulente pierd tot mai mult teren în fața simplității, a spațiilor deschise și aerisite, a culorilor naturale și a designului minimalist. Iată patru dintre tendințele actuale care vor rămâne pe val mult timp de-acum încolo:
1. Spațiile deschise
Locuințele generației noi nu sunt neapărat mai mai mari decât cele ale generațiilor anterioare, însă par mai ample pentru că spațiul este mai aerisit și mai puțin compartimentat. Delimitarea spațiilor este mai puțin importantă în zilele noastre, iar asta face locuințele să pară mult mai încăpătoare.
Bucătăriile deschise ale americanilor sunt acum prezente în întreaga lume. Ce-i drept, gătitul nu mai este neapărat o preocupare a zilelor noastre, așa că nici mirosul de mâncare nu invadează prea des livingul. Open space-urile par mai puțin încărcate decât încăperile convenționale, iar dacă și amenajarea acestora este una minimalistă, efectul este cu atât mai vizibil.
2. Ferestrele mari
Dacă în trecut, ferestrele erau cât mai mici, pentru o eficiență energetică și pentru o izolare termică mai bună, modelele noi au dimensiuni mai ample. Tâmplăria PVC se închide etanș, ferestrele sunt formate din mai multe straturi, așa că pierderile de căldură sunt tot mai mici. În plus, cu o izolație bună a locuinței, eficiența energetică nu are deloc de suferit.
O altă tendință în ceea ce privește ferestrele este folosirea lor pentru a crea fie unitate cromatică, fie contrast. Ramele acestora sunt, de aceea, fie albe, la fel ca exteriorul caselor sau al imobilelor, fie într-o nuanță contrastantă, așa cum este culoarea stejarului.
3. Pardoseala omogenă
Placările interioare aveau în trecut și rolul de a delimita spațiul. Gresia și piatra naturală erau folosite pentru băi, bucătării și holuri, datorită posibilității de a fi mai ușor curățate. Parchetul era alegerea convențională pentru dormitoare, pentru calitățile termice și capacitatea de a se adapta la temperatura camerei, dar și pentru sufragerii, al căror scop era de socializare și de primit oaspeții.
Locuințele moderne lasă impresia vizitatorilor că sunt bineveniți în oricare dintre încăperi, deoarece pardoseala lor este omogenă sau asemănătoare. Unul dintre materialele tot mai folosite pentru placarea întregii case sunt plăcile ceramice cu aspect de lemn, acestea îmbinând utilul și ușurința de a curăța o astfel de suprafață cu aspectul estetic.
4. Prezența tehnologiei și automatizarea
Tehnologia își face tot mai mult loc în spațiile de locuit, iar trendul pe care îl urmează în prezent vizează într-o măsură destul de mare și sustenabilitatea. Dacă în anii trecuți, mijloacele high tech erau folosite strict pentru sporirea confortului, acum acestea sunt adaptate astfel încât să corespundă unor norme ecologice.
De la folosirea sistemelor inteligente cu senzori, care te ajută să reduci consumul de apă, la înlocuirea becurilor clasice cu alternativele LED, mult mai eficiente energetic, există o serie de tehnologii noi pentru locuințe, menite să ne facă viața mai ușoară și să economisească resursele.