Dacă ai cumpărat cândva un apartament ca investiție imobiliară, atunci trebuie să iei în considerare să îl închiriezi în regim hotelier. Site-urile ca Airbnb au luat amploare și să închiriezi un apartament atunci când călătorești în loc de o cameră de hotel, este tot mai la modă.
Ai un apartament de închiriat în regim hotelier. Cum poți atrage clienții, mai ales că nu vei fi singurul de pe piață cu o astfel de idee? Ți-am pregătit câteva sfaturi de care să ții cont atunci când vrei să te apuci de acest business, pe lângă aspectele legale:
Zona / Cartierul
Cartierul în care este amplasat apartamentul este foarte importantă, deoarece cererea cea mai mare este pentru zonele centrale, cele din proximitatea orașului istoric și cele din vecinătatea centrelor comerciale. Alții din contră, caută o zonă mai retrasă, mai liniștită, poate chiar cât mai aproape de natură. Însă, trebuie ținut cont de accesul rapid la punctele de interes.
Curățenia
Pentru a oferi condiții decente, un apartament scos la închiriere în regim hotelier va necesita o întreținere adecvată: curățenie după fiecare client în parte, înlocuirea consumabilelor, mici reparații etc.
Amenajarea
După ce ai ales zona, gândește-te la cum îl vei amenaja! Acesta trebuie să fie catchy, să fure ochiul clientului. Acesta dorește să închirieze un apartament diferit de ce are acasă, ceva între modernitatea și luxul unui hotel și intimitatea unui cămin. Clienții sunt dispuși să plătească mai mult, dar de banii aceștia vor aștepta condiții ca de hotel. Asta înseamnă că va trebui să faci o investiție importantă în renovarea și amenajarea locuinței.
Intrarea în apartament
În cazul inchirierii în regim hotelier, prima impresie întotdeauna contează! Iar prima impresie a clienților tăi va fi făcută în momentul intrării în bloc și pe hol. Întâmpină-i cu un Bun venit pe preșul de la ușă. Mai mult, nu neglija holul apartamentului tău. Încearcă să nu pui prea multă mobilă în hol, pentru a nu da impresia de înghesuială, de spațiu puțin sau de dezordine. Ai grijă să fie un hol luminos, doar cu strictul necesar de mobilă.
Dă întregii locuințe un miros plăcut, fresh. Pentru aceasta poți apela la lumânări sau bețișoare parfumate care să fie prezente pe câteva rafturi din hol.
Intrarea și holul sunt cartea de vizită a apartamentului! Fă o impresie bună!
Tema apartamentului
Decorarea apartamentului poate fi în funcție de o temă. De exemplu, un apartament de pe litoral ar putea avea o temă maritimă, iar unul la munte să aibă natura ca și motiv. Poți fi foarte îndrăzneț și să ai ca și concept al locuinței game boarding-urile. Însă trebuie să iei seama ca fiecare detaliu să se potrivească conceptului.
Noi ne-am gândit la un design industrial. Credem că nu se va demoda niciodată. Un perete de cărămidă, o lustră de beton și niște plante în ghivece de beton ar arăta…beton. Măsuța de cafea poate fi metalică sau din lemn nefinisat. iar pe pereți poți pune tot felul de decorațiuni pentru a accentua personalitatea apartamentului.
Optează pentru o sufragerie open space cu bucătăria. Musafirul tău nu va găti prea mult oricum. Dar îi va face plăcere să ia masa la un bar despărțitor cu scaune din piele ecologică. Deasupra lui poți pune o lustră care să lumineze difuz pentru o atmosferă mai caldă.
Toate camerele sunt importante, dar sufrageria le va întrece pe toate, deoarece aici clienții își vor petrece majoritatea timpului. De aceea fă-o primitoare! Alege o canapea extensibilă și fotolii comode. Dacă spațiul permine, nu uita de un puf sau de un taburet.
Decorarea pereților
Decorarea pereților este atât de importantă! Ce poate să transmită un perete gol, alb? Nu te sfii să pui tablouri cu citate motivaționale sau poate chiar portrete, să tapetezi un perete din cameră sau să ai tot felul de decorațiuni pe perete, încât musafirul tău să se simtă bine primit, să aibă un feeling bun atunci când intră și, mai mult, camera să nu aibă senzația că nu e finalizată.
Folosește-te de rafturi de lemn sau metalice, în diverse forme, de litere volumetrice cu lumini sau de veioze de perete cu litere, pentru a crea mesaje drăguțe.